
Cele patru state incluse pe lista neagră a paradisurilor fiscale, Uruguay, Costa Rica, Malaezia şi Filipine, s-au angajat să respecte standardele internaţionale în domeniu şi vor fi şterse din document, a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)."Această mişcare este foarte importantă, având în vedere şi numărul jurisdicţiilor. Este unul dintre succesele summitului G20", a declarat şeful OCDE, Angel Gurria, citat de Reuters şi preluat de Mediafax.Organizaţia a publicat, la cererea liderilor G20 reuniţi săptămăna trecută la Londra, o lista neagră a statelor necooperante din punct de vedere fiscal şi o listă gri, cu 38 de ţări, precum Elveţia, Monaco si Luxemburg, care şi-au asumat angajamente de a se supune standardelor internaţionale, dar nu le-au pus în practică.Pe o a treia listă, albă, sunt menţionate statele implicate ferm in adoptarea standardelor OCDE.Pentru includerea pe listele paradisurilor fiscale, organizaţia ia în calcul patru criterii principale, respectiv impozitele mici sau inexistente, absenţa transparenţei în privinţa regimului fiscal, absenţa schimbului de informaţii cu alte state şi atractivitatea pentru companiile paravan, cu activitate fictivă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu